Acum statea si se gandea. Se tot intreba cand? Cand va
veni si linistea ei, linistea pe care o astepta. Cand i se va linisti sufletul?
Se gandea la regrete.De ce? Nu stia. Pur si simplu ii
invadau mintea si o faceau sa fie si mai nelinistita.Se gandea ca ar fi avut
atat de multe sa ii spuna...
Familia ei era una mai speciala, ca sa nu spun ciudata.
Nu isi spuneau cuvinte dulci si nici nu isi spuneau “Te iubesc” prea des, dar
ei stiau ca se iubesc enorm.
Isi amintea momentele cand se certa cu mama ei si
zambea. Ciudat,nu? Zambea pentru ca acum toate acele motive pareau atat de
neinsemnate si isi dorea ca acea amintire sa fie vie, sa ajunga cumva, din nou
in mijlocul acelei discutii si sa nu mai tipe la ea, ci sa o imbratiseze strans
sa planga pana cand rasuflarea ei se transforma in suspine zgomotoase si sa ii
spuna printre lacrimi ca o iubeste, ca regreta toate momentele cand a
suparat-o, cand poate a ranit-o fara sa vrea si ca vrea doar sa mai stea in
bratele ei 5 minute.
Uneori, chiar si o dorinta atat de mica si poate neinsemnata pentru unii, este atat de imposibil de realizat dar inseamna atat de mult pentru altii.
Uneori, chiar si o dorinta atat de mica si poate neinsemnata pentru unii, este atat de imposibil de realizat dar inseamna atat de mult pentru altii.
Statea si se gandea cat de cumplit este sa vrei sa mai
faci ceva si sa nu poti. Cat de frustrant este cand te gandesti ca ai fi putut
sa faci totul diferit dar nu ai facut-o.
Nu ai facut-o, nu a facut-o si o macina. Incearca de
nenumarate ori sa se impace cu ideea asta dar nu putea. Stia ca o mananca de
vie, dar nu putea sa schimbe nimic.
Singurul lucru pe care il mai poate face este sa nu se
mai gandeasca la asta, sa ignore toate regretele care ii invadeaza mintea,
sufletul si trupul si sa mearga mai departe.
Da, se mintea singura si stia asta.
Nu o sa poata sa mearga mai departe niciodata, nu o sa i se vindece suflatul
niciodata, nu o sa mai fie la fel niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu